Infecția cu virusul Marburg transmis sexual: cauze, simptome și opțiuni de tratament

Infecția cu virusul Marburg transmis sexual este o problemă medicală rară, dar extrem de gravă, care ridică numeroase întrebări legate de sănătatea publică și de prevenirea răspândirii. Virusul Marburg aparține aceleiași familii cu Ebola și provoacă o boală virală severă, caracterizată prin febră hemoragică.

Transmiterea prin contact sexual a fost documentată în mai multe cazuri, iar acest aspect schimbă modul în care medicii și specialiștii în sănătate publică abordează controlul infecției. Deși răspândirea clasică se face prin contact cu fluide biologice în timpul îngrijirii pacienților sau prin manipularea animalelor infectate, persistența virusului în spermă și secreții vaginale a fost demonstrată.

Cunoașterea cauzelor, a simptomelor și a opțiunilor de tratament este esențială pentru protejarea sănătății. Infecția cu virusul Marburg transmis sexual poate apărea chiar și după recuperarea aparentă a unui pacient, pentru că virusul rămâne activ în organism luni întregi. Aceasta înseamnă că un supraviețuitor poate transmite boala partenerului sexual fără să mai prezinte semne vizibile de infecție.

Ce este infecția cu virusul Marburg și cum se transmite sexual?

Virusul Marburg este un filovirus, responsabil pentru una dintre cele mai letale febre hemoragice. Mortalitatea raportată variază între 25% și 90%, în funcție de accesul la tratament și contextul epidemiologic.

Transmiterea are loc în mod obișnuit prin:

• Contact direct cu fluide biologice (sânge, salivă, urină, vărsături).
• Manipularea corpurilor persoanelor decedate din cauza infecției.
• Contact cu animale infectate (în special lilieci din familia Rousettus).

În ultimii ani, studiile au arătat că virusul Marburg poate persista în:

• Spermă, timp de câteva luni după vindecare.
• Secreții vaginale, deși datele sunt limitate.
• Țesuturi precum ochiul sau sistemul nervos central.

Astfel, contactul sexual neprotejat cu un supraviețuitor al infecției poate duce la transmiterea virusului. De aceea, Organizația Mondială a Sănătății recomandă testarea periodică a spermei și utilizarea prezervativului până la confirmarea eliminării virusului din organism.

Simptomele infecției cu virusul Marburg transmis sexual

Perioada de incubație variază între 2 și 21 de zile, iar primele semne pot fi confundate ușor cu o gripă severă.

Simptome inițiale:

• Febră bruscă și intensă.
• Dureri musculare și oboseală accentuată.
• Cefalee persistentă.
• Frisoane și transpirații abundente.

Pe măsură ce boala avansează, pot apărea manifestări grave:

• Vărsături și diaree intensă.
• Erupții cutanate.
• Hemoragii interne și externe (gingivale, nazale, digestive).
• Tulburări neurologice (confuzie, convulsii).

Un aspect îngrijorător este că infecția transmisă sexual poate fi „tăcută” la început. Persoana infectată poate dezvolta simptome abia după câteva zile, timp în care devine o sursă de răspândire a virusului.

Cauze și factori de risc ai infecției cu virusul Marburg transmis sexual

Transmiterea sexuală apare din cauza persistenței virusului în organism chiar și după vindecarea clinică. Virusul are capacitatea de a se „ascunde” în zone unde sistemul imunitar ajunge mai greu, cum sunt:

• Testiculele.
• Ochii.
• Sistemul nervos central.

Factori de risc importanți:

• Contact sexual neprotejat cu un supraviețuitor al infecției.
• Lipsa testării spermei după recuperare.
• Nepurtarea prezervativului în perioada recomandată de specialiști.
• Necunoașterea antecedentelor medicale ale partenerului.

În comunități unde au existat focare, aceste situații pot alimenta apariția unor noi cazuri, chiar după controlul inițial al epidemiei.

Diagnostic și metode de identificare a infecției

Diagnosticul infecției cu virusul Marburg transmis sexual este dificil în fazele incipiente, pentru că simptomele se aseamănă cu cele ale altor boli.

Testele utilizate includ:

• RT-PCR (reacția de polimerizare în lanț): pentru detectarea directă a materialului genetic viral.
• Testele serologice: identifică anticorpii produși de organism.
• Izolarea virusului: realizată doar în laboratoare cu securitate biologică ridicată.

Pentru supraviețuitori, testarea spermei și a altor fluide biologice este esențială. Rezultatele trebuie repetate la intervale regulate până la două teste negative consecutive.

În plus, medicii folosesc imagistică și analize de sânge pentru a monitoriza funcțiile hepatice, renale și coagularea, deoarece virusul afectează întreg organismul.

Opțiuni de tratament pentru infecția cu virusul Marburg transmis sexual

În prezent nu există un tratament specific sau un vaccin aprobat pentru infecția cu virusul Marburg. Terapia este în principal suportivă și se concentrează pe:

• Hidratare intensivă (orală sau intravenoasă).
• Corectarea dezechilibrelor electrolitice.
• Transfuzii de sânge și plasmă.
• Administrarea de oxigen și suport respirator.
• Tratamentul infecțiilor secundare cu antibiotice.

În centrele de cercetare, se testează terapii experimentale:

• Antivirale cu spectru larg.
• Anticorpi monoclonali dezvoltați pentru Ebola și adaptați pentru Marburg.
• Vaccinuri aflate în faza de studiu clinic.

Îngrijirea pacienților necesită echipe medicale specializate și echipament de protecție complet pentru a preveni răspândirea bolii.

Măsuri de prevenție pentru transmiterea sexuală a virusului

Prevenția este esențială în controlul infecției cu virusul Marburg transmis sexual. Organizațiile internaționale recomandă:

• Utilizarea prezervativului până la confirmarea dispariției virusului din spermă.
• Abstinența sexuală temporară după vindecare.
• Testarea regulată a fluidelor biologice la supraviețuitori.
• Educație sanitară în comunitățile afectate.

Alte măsuri utile:

• Evitarea contactului cu persoane infectate sau cu simptome suspecte.
• Respectarea protocoalelor medicale stricte în spitale.
• Sprijin psihologic pentru pacienți și partenerii lor, pentru a înțelege riscurile reale.

Prevenția rămâne singura „armă” eficientă până la dezvoltarea unui tratament curativ sau a unui vaccin.

Infecția cu virusul Marburg transmis sexual este un subiect sensibil și complex, care arată cât de adaptabil și periculos poate fi un virus. În timp ce transmiterea clasică este mai frecventă, persistența agentului viral în organismul supraviețuitorilor și posibilitatea de transmitere sexuală fac ca boala să fie o provocare pentru sănătatea publică globală.

Cauzele, simptomele și metodele de diagnostic sunt bine documentate, iar tratamentul rămâne, pentru moment, unul de susținere. Prevenția, educația și vigilența medicală sunt cheia pentru a limita răspândirea acestei infecții rare, dar extrem de grave.

Dacă ai suspiciuni legate de o posibilă expunere sau contacte sexuale cu o persoană care a trecut prin infecția cu virusul Marburg, consultă de urgență un medic specialist. Informarea corectă și apelarea la servicii medicale de încredere pot face diferența între sănătate și complicații severe.